Eram un Omega, dar nu am spus oamenilor și m-am prefăcut că sunt un Beta, pentru că lumea era destul de dură pentru  un Omega și era greu de supravienuit aşa.

În mod normal, Omega care pretindeau că sunt Beta erau descoperiţi în cele din urmă, pentru că le era greu să își dezvolte mușchii și aveau voci ascuţite pentru bărbați. În plus, intrau în călduri o dată la trei luni. Nu puteau păstra aparenţele la nesfârşit, iar dacă erau descoperiţi, aveau de suferit.

Dar, în ultimii 18 ani, nimeni nu m-a bănuit că sunt un Omega. Primele mele călduri au început când eram la școală și, dintre toate momentele în care s-ar fi putut întâmpla, a fost chiar după ceremonia deschidere. Eram agitat, dar chiar și atunci nimeni nu a aflat. De fapt, chiar în acest moment, în mijlocul orei de matematică, eram în călduri. Cu toate astea, cei din jurul meu nu și-au dat seama.

– Karasawa, iar ai vărsat ceva, aşa e? A început să miroasă aici.

– O… Probabil am vărsat muştarul.

– Chiar îți place mâncarea picantă, aşa e?

Alfa de pe scaunul de lângă mine a chicotit. I-am oferit și eu un zâmbet ca răspuns.

Feromonii mei au un miros iute.

 

În această lume, pe lângă diferența dată de cromozomii dintre bărbați și femei, oamenii se mai diferențiau și prin “genul secundar”, cele trei tipuri fiind Alfa, Beta și Omega. Alfa era clasa dominantă prin naștere. Mulți oameni talentați se identificau cu ei, iar Alfa reprezentau o existență binecuvântată cu relații, bani și bunuri materiale. În mod firesc, aceștia erau puțini la număr. Beta erau cei mai mulți la număr, viețile lor fiind în cel mai bun caz banale și în cel mai rău caz lipsite de strălucire. Aproape întotdeauna, Beta se căsătoreau cu alţi Beta. Omega erau și mai puțini la număr decât Alfa și erau cunoscuți ca fiind clasa supusă. Bărbații Omega puteau chiar să rămână însărcinaţi și, din cauza căldurilor lor, care apăreau o dată la trei luni, se spunea adesea că sunt “acolo doar pentru a produce copii”, ceea ce ducea la o discriminare adânc înrădăcinată.

În timpul ciclului lor de călduri, Omega eliberează feromoni pentru a atrage Alfa. Se spune că feromonii unui Omega, care nu înghiţea niciun inhibitor, erau atât de puternici, încât era imposibil pentru un Alfa să reziste tentației lor. Dar odată ce un Omega se lega de un Alfa ca “pereche predestinată”, feromonii lor funcționau doar asupra acelui Alfa.

Mai mult, se spune că Alfa și Omega cu cea mai mare compatibilitate genetică puteau simți că sunt sortiți să fie împreună… Dar, având în vedere cât de mare era populația lumii, șansele de a-și întâlni perechea sortită erau extrem de mici, așa că nu credeam în asta.

În general, feromonii unui Omega au un miros dulce foarte plăcut pentru a atrage un Alfa. Cu toate astea, oamenii au descris mirosul feromonilor mei mai degrabă ca nişte ardei iute habanero, sos chili, muștar, ardei iute roșu, etc. Pe scurt, nu miroseau deloc a feromoni.

Deoarece nimeni nu și-a dat seama când mi-am eliberat feromonii, nu am simțit nici măcar o dată vreun pericol pentru castitatea mea – lucru pe care majoritatea Omega, care se aflau la baza scării sociale, îl experimentau cu regularitate. Când mi s-a spus: “Mirosul ăsta picant îmi arde nasul” în timpul primului meu ciclu de călduri, am inventat repede scuza că răsturnasem sticla de sos chilli pe care o adusesem în geantă și toată lumea m-a crezut. Eram norocos că, pentru început, caracteristicile feromonilor mei erau relativ slabe. După ce am văzut cât de eficient a funcționat scuza mea, am început să am la mine condimente și lucruri picante în mod regulat, pentru că întotdeauna mi-a plăcut mâncarea picantă și nu negam mirosul picant care se degaja din mine, iar oamenii din jurul meu au avut impresia că pur și simplu îmi plăcea mâncarea picantă.

Cu toate astea, era nevoie să continui efortul, altfel oamenii ar fi aflat că sunt un Omega. Am mâncat multă mâncare picantă, am studiat-o și m-am familiarizat cu ea. Îmi antrenam în mod activ trupul pentru a-mi dezvolta mușchii și am făcut exerciții fizice pentru ca aspectul meu să nu trezească suspiciuni. Și am studiat din greu. Spre deosebire de numeroși Omega care se prezintă cu autoironie ca fiind nimic mai mult decât niște recipiente pentru naștere pentru a seduce Alfa, eu am obținut statutul de Beta banal prin norocul și munca mea asiduă. Dacă puteam să-mi termin studiile în siguranță, speram să-mi găsesc o slujbă în care să am puține contacte cu alți oameni și să trăiesc o viață liniștită pe cont propriu.

În calitate de “Beta” obișnuit, aveam două persoane pe care le puteam numi prieteni. Unul era Kijima, cu care m-am împrietenit în al doilea an de liceu datorită ordinii alfabetice în care eram așezați. Celălalt era Amami, care îmi era coleg de clasă încă din gimnaziu. Ne ştiam doar numele, dar am aflat că mergeam la același liceu și că eram în aceeași clasă în ultimii trei ani, așa că a fost oarecum inevitabil să ne apropiem.

Kijima era un tip vesel și petrecăreț, care era constant respins de fetele pe care le curta. Având în vedere personalitatea lui, ar fi trebuit să țintească spre fete vesele, la fel ca el, dar întotdeauna se îndrăgostea de fete drăguțe, tăcute și retrase. Era un licean insistent din altă clasă pe care acele fete nu-l cunoșteau bine, așa că, în mod firesc, mărturisirile lui erau sortite eșecului. Kijima s-a identificat în mod public ca fiind un Beta și a spus întotdeauna că visul său era să construiască o familie caldă și liniștită cu un băiat și o fată. Mă gândeam dacă să glumesc pe seama faptului că era un vis simplu, în ciuda înfățișării sale fermecătoare și cochete sau dacă ar trebui să mă întreb de ce se îmbrăca așa cum o făcea dacă avea un vis atât de simplu. Cu toate astea, mi-a plăcut visul simplu, inocent, asemănător cu cel al unui părinte, la care lucra. Amami și cu mine eram prieteni de multă vreme, dar aveam impresia că nu știam prea multe unul despre celălalt. Lui îi plăcea pâinea cu pepene și pâinea cu smântână, iar eu mâncam pâine cu curry la prânz în fiecare zi. Gusturile noastre contrastau atât de mult, încât făceam schimb de ceea ce nu ne plăcea când ieșeam să mâncăm în oraș după școală.

Amami nu-și anunța public sexul secundar, dar având în vedere notele sale excelente și reflexele sale excepționale, împreună cu trăsăturile sale rafinate și statura bine proporționată – e de prisos să spunem că era un Alfa. Era ordonat, îi plăceau animalele și părea să fie destul de popular, dar nu existau indicii că ar fi avut o prietenă încă din primul an de facultate. Am încercat să fac un pariu cu Kijima dacă avea sau nu o parteneră pe termen lung, dar amândoi am încercat să pariem că are, așa că nu a mers. Amami era un adevărat Alfa.

Inițial eram îngrijorat că nu era inteligent pentru un Omega ca mine să țină în preajma lui un Beta ca şi Kijima, darămite un Alfa ca Amami. Dar chiar și Amami părea să creadă că feromonii mei erau doar mirosul condimentelor pe care le țineam asupra mea, așa că nu mi-am mai făcut griji în privinţa asta.

Nu am fost descoperit în ciuda faptului că eram cu ei de atâta timp, așa că m-am gândit că încă un an nu ar strica.

– Karasawa, ai rezolvat exercițiile de literatură clasică?

– Le-am rezolvat, dar tu nu le-ai rezolvat, Kijima? Vei avea probleme cu notele!

– Ştiu. Simt că profesorul mă va chema azi. Lasă-mă să mă uit pe ele mai târziu, doar de data asta!

– Și de câte ori ai spus că e “doar de data asta” luna asta?! Dumnezeule!

Ne-am strâns lucrurile într-un colț al clasei și am mâncat prânzul în timpul pauzei. În ciuda faptului că era un Beta, Kijima nu avea absolut nicio ambiție de a studia cu seriozitate, ceea ce determina ca notele lui să fie mai proaste decât ale mele. M-am întrebat dacă era în regulă ca el să aibă o astfel de atitudine în timpul ciclului de examene, dar întotdeauna îmi fura notele de pregătire, spunând:

– O să-mi găsesc o slujbă după absolvire.

Mă plângeam de fiecare dată, dar am rennţat la asta.

Pe de altă parte, Amami era genul de Alfa care nu avea nevoie să se pregătească pentru niciun curs, pentru că era foarte bun la învățătură, și a privit schimbul nostru cu un zâmbet. Mesteca un colț din selecția de prânz de azi: o pâine umplută cu cremă care semăna cu o baghetă. De obicei, nu mâncam niciodată dulciuri, așa că doar privindu-l aveam arsuri la stomac.

– Ai dat un test de probă zilele trecute, nu-i așa, Karasawa? Cum te-ai descurcat?

– S-ar putea să fie un pic mai greu să intru la prima mea opțiune. Celelalte alegeri ale mele ar fi probabil A sau B.

– O! Ei bine, fă tot ce poți. Dar tu, Amami?

– A e, de asemenea, prima mea alegere, dar nu-mi pot permite să mă relaxez în acest moment.

– Of… Blestemații de şefi de clasă! am comentat în timp ce îmi storceam și mai mult muștar pe chifla mea simplă de hot dog. Era o scenă obișnuită la ora prânzului, așa că niciunul dintre cei doi nu a spus nimic despre mâncarea mea. Kijima era o persoană grijulie, care m-a întrebat despre rezultatele simulărilor la examene, chiar dacă nu avea de gând să le ia. M-am întrebat dacă nu cumva se concentra mai mult pe perfecționarea abilităților sale personale în loc să învețe. Nu era o surpriză dacă reuşea să determine cel puțin o fată să se îndrăgostească de el dacă le arăta această preocupare, dar, din păcate, avea obiceiul de a pleca alături de mine în timpul prânzului.

– Așa este! Karasawa, nu spuneai zilele trecute că vrei să mergi la noul magazin de ramen din fața gării? a întrebat Amami.

– Am fost!

– Am primit un cupon  gratuit pentru un topping de ouă. Vrei să mergi azi?

– Vin eu! i-am răspuns.

– Mereu eşti aşa. Dar tu, Kijima?

– E un moment nepotrivit. Mi-am găsit un loc de muncă cu jumătate de normă! Amândoi vă bucurați de el. Dacă e bine, o să vin și eu data viitoare.

Kijima lucra adesea cu jumătate de normă după școală pentru că voia să-și cumpere o motocicletă, ceea ce însemna ca eu și Amami să petrecem mai mult timp împreună în ultimele luni, dar nu m-am simțit niciodată incomod. Acest lucru se datora faptului că, spre deosebire de mulți Alfa, Amami nu profita de statutul său și nici nu privea cu aroganţă celelalte genuri secundare. Dimpotrivă, avea un comportament umil și blând. Motivul pentru care petrecea atât de mult timp cu noi – un Omega care se prefăcea a fi un Beta obișnuit și un Beta uşuratic care ura să studieze – era un mister, dar dacă și lui Amami îi plăcea compania noastră atunci eram mândri și fericiți să îi fim prieteni.

Ramenul de la magazinul din fața gării a fost delicios. Mi-a plăcut în special supa cu fidea picantă din meniul lor. Deși îmi plăcea mâncarea picantă, am avut grijă să evit lucrurile foarte picante. Preferam mâncarea potrivit de picantă, iar tăiţeii de aici erau exact aşa. Dacă nu era suficient de picant, aș fi dat drumul la sticla de shichimi* pe care o purtam cu mine tot timpul, dar aici nu a fost nevoie să îmi fac griji în privința asta.

– Ți-a plăcut?

– A fost aşa de bun! Să-l aducem pe Kijima cu noi data viitoare.

– Da, ar trebui.

– Am mâncat prea mult, așa că hai să ne odihnim puțin undeva.

– E din cauză că ai fost lacom și ai comandat orez prăjit, a spus el, enervat, dar nu m-am putut abține. Orezul prăjit pe care îl mânca bătrânul de lângă mine părea delicios, așa că m-am lăsat păcălit.

Amami zâmbea și el pentru că era mulțumit de ramenul delicios. În timp ce ne îndreptam spre gară, nu-mi imaginam ce priviri primeam, sau mai bine zis ce zâmbete primea tipul chipeș și zâmbitor. Amami era un tip foarte popular, dar, în mod ciudat, nu-l văzusem niciodată înconjurat de fete sau seducând un Omega. Poate pentru că mă uitam fix la el, Amami s-a uitat înapoi la mine cu suspiciune.

– Ce e? Am ceva pe față?

– Hei, Amami! Ești faimos, aşa e?

– De ce întrebi așa ceva din senin?

Parcul în care am ajuns era liniștit; era o schimbare totală față de atmosfera din fața gării. Din cauza dimensiunii mici și a lipsei de echipamente de joacă, mulți oameni se duceau în parcul mult mai mare din cealaltă parte a gării. M-am așezat pe una dintre cele câteva bănci, am scos o sticlă de plastic din ghiozdanul meu și am băut puțină apă. Mâncarea picantă îmi provoca sete, așa că întotdeauna aveam la mine multă apă. Amami bea o doză de cafea pe care o cumpărase mai devreme de pe strada principală. Uram asta la el – să bea cu dezinvoltură cafea neagră într-un moment ca acesta…

I-am povestit despre pariul pe care am încercat să-l pun cu Kijima și care nu a funcţionat până la capăt.

– Ce s-a întâmplat cu voi doi? Pariaţi pe viața amoroasă a altcuiva? a întrebat el.

– Pentru că nu spui nimic despre o prietenă. Deci, care este răspunsul? Ai o prietenă mai în vârstă, dependentă de muncă, care poartă ochelari și are sâni mari, aşa e? l-am întrebat.

– Cum de îţi imaginezi aşa ceva?

Amami şi-a băut cafeaua cu o privire vădit dezgustată. Credeam că astfel de subiecte sunt de bază în conversațiile dintre liceenii sănătoși, dar poate că el nu era pur doar la exterior, ci și în interior. Dar nu avea cum să fie virgin, nu-i așa? Amami a scos un oftat adânc, poate pentru că nu-i plăcea faptul că îl priveam fără rușine din cap până în picioare.

– Nu vreau să fiu înțeles greșit, așa că-ţi spun… Sunt îndrăgostit în secret. Nu există o iubită cu sânii mari, așa cum crezi tu.

– O dragoste unilaterală?

Tu, un Alfa?! era să spun cu voce tare, dar am închis repede gura. Chiar dacă era evident doar uitându-mă la el, era împotriva regulilor să vorbești despre genul secundar al cuiva dacă acesta nu se identifica public. Totuși, nu m-am putut abține să nu cercetez mai adânc ceea ce tocmai spusese Amami.

– Deci… este unilaterală din cauza statutului tău social? Sau este din cauza sexului tău secundar?

Poveștile triste ale elevilor care se îndrăgostesc de profesorul lor erau frecvente. Credeam că astfel de iubiri existau doar în benzile desenate și în romane, dar se pare că se întâmpla, sau poate că cealaltă persoană era căsătorită. Atunci chiar ar fi rămas o dragoste unilaterală. Nu existau prea multe antecedente ca o iubire să înflorească împotriva naturii genurilor secundare, cum ar fi un Alfa cu un Alfa sau un Omega cu un Omega, dar asta nu însemna că nu se întâmpla. Amami era un Alfa, așa că ar fi putut să se îndrăgostească de un Alfa de un rang superior, iar dacă asta se întâmpla, atunci singura lui modalitate de a se apropia de o astfel de persoană era o căsătorie politică.

– Nu e nimic de genul ăsta.

– Înțeleg…

– Cealaltă persoană, vezi tu, este destinul meu. Ai auzit de perechi predestinate?

Eram cu adevărat șocat. Din gura lui Amami au ieșit cuvinte care păreau desprinse dintr-o fantezie.

– Adică atunci când un Alfa și un Omega sunt atrași instinctiv unul de celălalt? Tu chiar crezi în așa ceva?

– Și eu am fost sceptic până l-am cunoscut.  La început, mi s-a părut ridicol să știi așa ceva în momentul în care îl cunoști. Dar e adevărat.

– O…

Nu-l mai văzusem niciodată pe Amami cu o expresie atât de blândă pe față, iar când ochii lui s-au îndreptat spre mine, am simțit o atracție care m-a determinat să mă cutremur, deși eram de același sex. Ochii lui erau blânzi și tandri, dar adăposteau totuși o pasiune ascunsă în ei – ochii lui păreau resemnați, dar plini de speranță, de parcă ar fi fost pe marginea prăpastiei unei decizii majore. Dar Amami a spus că era o dragoste unilaterală, nu-i așa? Oare expresia complexă de pe chipul lui se datora enervării și nerăbdării față de faptul că nu puteau fi legați, deși știa că era perechea lui sortită?

– Dar tot dragoste unilaterală rămâne?

– Da. Prima dată când l-am văzut la ceremonia de deschidere, am știut dintr-o privire: “Ăsta e alesul”, dar cealaltă persoană nu părea să simtă asta.

– Ceremonia de deschidere? Asta era în gimnaziu sau în liceu?

– Școala generală.

– Poftim?! Înseamnă că această dragoste unilaterală durează de când erai în gimnaziu?! Mă întreb dacă îi cunosc și eu.

– Desigur că-l cunoşti, Karasawa.

– Poftim?!

Mi-am imaginat ținta iubirii unilaterale a lui Amami, care intra acum în al șaselea an. Faptul că Amami l-a întâlnit pentru prima dată la ceremonia noastră de deschidere în liceu însemna că nu era un elev din clasă.

Eram în clubul Go-home în gimnaziu, așa că nu știam prea multe despre elevii din clasele superioare, iar afirmația lui Amami că îi cunoștea a restrâns și mai mult lista seniorilor care ar fi putut fi. În acest caz, era în clasa noastră?

Școala gimnazială la care mergeam avea un număr mare de elevi și, deși nu puteam să-mi amintesc fețele tuturor celor din clasa noastră, mi-am amintit pe cei care se remarcau, iar Omega se remarcau inevitabil. Să fi fost una dintre cele câteva fete mici și drăguțe, sau acele fete frumoase care erau mândre și serioase în ciuda faptului că erau Omega? Sau poate președinta clasei, care era modestă, dar iubea cărțile? Ei bine, dacă cealaltă persoană era un Omega, putea fi și un băiat. Mai erau doar doi Omega de sex masculin în afară de mine în clasa noastră, așa că aș putea să restrâng rapid aria de căutare, dacă Amami era îndrăgostit de un băiat. O să-i spun o poveste groavă lui Kijima când îl voi întâlni data viitoare, am jubilat în mintea mea.

– Când am auzit prima dată despre perechile predestinate…

– Da?!

– Mi s-a părut foarte animalic și dezgustător.

Am ascultat, uitându-mă la profilul lateral al lui Amami. Nu se uita înapoi la mine, ci privea frunzele care cădeau și dansau în vânt.

– Adică, genurile secundare sunt în mod fundamental animalice, nu-i așa? Pun mai multă importanță pe sexul cu care se naşte cineva decât pe calitățile individuale, îi clasifică ca fiind superiori sau inferiori și îi oprimă pe cei inferiori.În plus, drepturile umane ale unui Omega pot fi ignorate dacă un Alfa dorește să facă acest lucru. Nu asta ar trebui să facă societățile dezvoltate și moderne.

– A! Ei bine, asta e adevărat.

– De aceea, vezi tu, când mi-am găsit perechea sortită și trupul meu l-a dorit neputincios, am vrut să urlu de dezgust. Nu sunt un animal, dar de ce nu pot să aleg nici măcar pe cine îmi place?

Am fost din nou luat prin surprindere. Nu am știut niciodată că Amami se gândea atât de profund la genul său secundar sau că suferea atât de mult. Nu mi-a plăcut faptul că mă născusem Omega, dar nu renunțam la libertatea mea. Credeam că puteam trăi bine cu suficient efort. Poate nu la fel de bine ca un Alfa, dar cel puțin ca un Beta, fără să mă mulțumesc să fiu o victimă a opresiunii. Și în prezent eram în stare să trăiesc astfel. Cu toate astea, nu m-am gândit niciodată că un Alfa ar putea avea același tip de lupte. În ceea ce privește faptul că erau guvernați de instinct, Alfa și Omega erau la fel.

– Amami… Nu știam că suferi așa.

– Ești un Beta, așa că nu prea se pune la socoteală, nu-i așa, Karasawa?

– Asta… este… corect… Dar am ceva cunoștințe despre asta, așa că înțeleg că tu, bunul și sârguinciosul meu prieten, suferi. Pot să simt asta.

– Mulțumesc. Dar nu mă mai doare aşa mult.

Starea de melancolie care plutea mai devreme a dispărut, iar privirea lui Amami s-a îndreptat spre cer. Privind în sus în aceeași direcție, am văzut dârele de vapori de la avioane care zburau pe cerul albastru palid. În curând, strălucirea apusului care venea avea să transforme priveliștea în portocaliu.

– De fapt, mă bucur că nu știe că sunt perechea lui sortită, a spus el.

– Te bucuri?!

– Nu mă pot abține să nu mă uit la el când mă gândesc că e perechea mea sortită… Dar, dacă cealaltă persoană nu mă poate simți, atunci am timp să ajung treptat să o cunosc și să o plac, indiferent de genurile noastre secundare, înainte de a o face, în mod animalic, perechea mea.

– Înțeleg. Este un mod de a privi lucrurile.

– Da. Sunt o mulțime de perechi predestinate care nu se înțeleg pentru că personalitățile lor nu se potrivesc, iar acești șase ani mi-au dat șansa de a-mi răci instinctele posesive față de perechea mea predestinată.

Amami, care tocmai devenise elev de gimnaziu la acea vreme, trebuie să fi trecut prin multe probleme pentru a ajunge la această decizie. Între timp, eu mă gândeam la Amami doar ca la un Alfa care ieșea în evidență și nu eram încă prieteni. Imaginându-mi un tânăr Amami care nu putea vorbi cu nimeni despre gândurile și grijile sale, am fost oarecum iritat în mod irațional. Eram de asemenea supărat pe mine însămi pentru că am presupus că Alfa dominanți nu puteau avea propriile lor griji.

– Deci, ce părere ai despre cealaltă persoană? Ai privit-o mai obiectiv, ai ajuns să îi urăști personalitatea și refuzi să te apropii de ea?

– Nu. Când l-am cunoscut mai bine, m-am îndrăgostit și mai mult de el. Îmi place atât de mult, încât vreau să îl închid într-o cameră și să nu îl mai las să iasă niciodată.

Firele de păr de pe spate mi s-au ridicat ca răspuns la lipsa de căldură din vocea lui Amami când a spus asta. M-am uitat înapoi la el din reflex, dar privirea lui era în continuare îndreptată spre cer.

– Dar cealaltă persoană încă nu este conștientă că eu sunt perechea lui sortită. Nu sunt sigur dacă m-am apropiat suficient de mult de el. Dacă am eșuat, aș putea să uit de faptul că sunt prietenul lui și că mă întâlnesc cu el.Vreau să îl cunosc mai bine, să îl las să mă cunoască mai bine pe mine și sper să se îndrăgostească de mine. Desigur, indiferent de genul nostru secundar.

Amami a spus clar “el”. Perechea sa sortită era de sex masculin. Erau doar doi colegi Omega de sex masculin pe care îi cunoșteam din școala generală. Am auzit un zvon că unul dintre ei și-a găsit perechea sortită și a plecat în străinătate în loc să meargă la liceu. Nu știam ce făcea celălalt, dar nici nu știam dacă Amami și acel Omega de sex masculin cu aspect docil deveniseră atât de apropiați. Oare mă înșelam să cred că erau apropiați ca vârstă și că era de fapt unul dintre membrii personalului de la gimnaziu? Un profesor, sau poate unul dintre gardienii pe care i-a văzut la ceremonia de deschidere…

Dar, având în vedere modul de a vorbi al lui Amami, părea puțin probabil să răspundă dacă l-aș fi întrebat direct cine era celălalt. M-am hotărât să cercetez albumele de pe vremea când eram în gimnaziu acasă și am schimbat subiectul conversației.

– Este cu adevărat uimitor cât de serios ești, Amami. Nu există nimeni care să urască să fie plăcut de cineva ca tine. Nu are nimic de-a face cu genurile secundare. Dacă îi mărturisești, pun pariu că va spune da imediat.

– Așa crezi?

– Poftim? Da. Ei bine, ar putea fi doar o presupunere din partea mea să cred că știu ce ar putea simți partenerul lui Amami, din moment ce sunt doar un Beta.

A fost o perioadă în care am crezut cu adevărat că sunt Beta până când am primit rezultatele genului secundar. Când s-a dovedit că eram, de fapt, un Omega, viața mea și modul în care vedeam lumea au fost date peste cap. Din fericire, părinții mei au fost foarte înțelegători și nu a trebuit să mă confrunt cu certuri, țipete sau respingeri care ar fi putut duce la destrămarea familiei mele, dar nu am rămas fără îndoieli. Aceea a fost ziua în care am aflat că, în calitate de Omega, voi avea probleme pe care un Beta și le-ar putea doar imagina și nu le-ar înţelege niciodată.

Eram sigur că oricine ar fi fost fericit să fie iubit din toată inima așa cum iubea Amami. Soarta nu avea nimic de-a face cu asta. Am încercat să-mi amintesc de elevul de sex masculin despre care presupuneam că era perechea lui Amami, dar nu am putut, pentru nimic în lume, să-mi amintesc fața lui.

– Fii încrezător! Mai ții legătura cu el? Sunt sigur că vă veți întâlni și veți deveni colegi, nu din instinct, ci din dragoste.

– Da… Mă gândesc să-mi mărturisesc dragostea atunci când voi intra la universitatea de la prima mea alegere. Dar dacă spui tu, simt că pot acționa mai devreme.

– O, dar dacă te arunci direct în el, vei fi luat pe sus, știi? Dacă așa stau lucrurile, nu ar fi mai bine să te confesezi în timpul absolvirii și nu când se anunță rezultatele?

– Probabil că ai dreptate. Când vom absolvi amândoi și peretele va dispărea… poate că ar trebui să-l răpesc, să-l închid în camera mea și să-l fac partenerul meu.

– Hei, unde a dispărut acel om bun?! De ce exagerezi brusc?!

– Glumesc și eu. Doar glumesc.

Amami spusese brusc ceva înfricoșător, așa că am exagerat ca să-l necăjesc. Amami a râs și a negat, iar eu am râs la rândul meu. Dar bătăile fulgerătoare ale inimii mele nu dădeau semne de calmare a palpitațiilor. Când Amami a spus: “Îl voi răpi, îl voi închide în camera mea și îl voi face partenerul meu”, vocea lui era atât de rece, încât nu părea o glumă. Credeam că noi doi ne uitam la cer, dar Amami și-a aplecat partea superioară a trupului și și-a apropiat buzele de ceafa mea… Știam că se joacă, dar un sentiment a urcat din adâncul stomacului meu. Ceva atât de puternic, încât am simțit că feromonii mei de la călduri, care ar fi trebuit să fie suficienți de suprimați de medicamentele mele, vor țâșni afară. Simțeam ceva ca un Omega – o atracție necunoscută, de parcă aș fi vrut să fiu curtat de un Alfa.

Am încercat să schimb în mod natural subiectul, pentru ca atmosfera rece de dinainte să nu se întoarcă. Amami nu a mai vorbit despre perechea sa sortită.

N-aș putea vorbi niciodată despre asta cu Kijima. Mă simțeam vinovat că am încălcat acea parte a lui Amami pe care nu ar fi trebuit să o ating. Nu era ceva despre care să poată discuta la întâmplare cu alții.

Amami va absolvi în mod firesc liceul și va fi acceptat la universitatea pe care și-a ales-o, așa că, dacă va obține perechea sa sortită… relația noastră se va schimba cu siguranță și ea. O convingere asemănătoare unei premoniții, împreună cu un sentiment de singurătate, mi-a străbătut trupul.

– Apropo, miroși foarte bine azi, Karasawa.

– Este chiar atât de puternic? Greșeala mea. Întotdeauna sunt tipul picant.

– E în regulă. E un miros foarte… plăcut.

Amami și-a terminat cafeaua din doză și avea un zâmbet frumos pe față, așa că am zâmbit și eu odată cu el. Mai erau zece luni până la absolvire.

---

Nota autorului: Asta e versiunea în mai multe părţi a poveştii mele “Un Omega arogant”. Capitolul 1 e o poveste originală, iar începând cu al 2-lea capitol va fi adăugat conținut nou.

 

* shichimi = şapte condimente.